Copil de 30 de ani în corp de bărbat

Mă uit pe facebook pe la comentarii la pozele fetelor, unele domnișoare îmi arată mesajele lor private, mă uit la comportamentul lor cu femeile, ascult limbajul lor libidinos, aud exemple de la fete cum sunt, practic, ACOSTATE, nu ABORDATE, de astfel de creaturi obosite și mi se face o scarbă de aia de zici că tocmai am văzut un maldăr mare de rahat.

Ipotetic vorbind, chiar asta văd, dar mă rog. Sunt două tipuri de astfel de „copii” : ăia care se masturbează acasă toată ziua și nu prea indrăznesc să vorbească cu vreo tipă, și ceilalți, mai „curajoși”, care sperie orice femeie întâlnesc, care devin obsedați de unele dintre ele și care se manifestă ca niște puțoi abia scăpați din închisoarea virginității.

Bă, nu zic că nu e ok să abordezi, să insiști rezonabil, să discuți cu femei, să dai greș, să nu renunți, etc., ca mai apoi, măcar să înveți ceva din asta. Dar cum să ajungi la 30 de ani să le faci declarații de dragoste anonime după sau înainte de prima întâlnire, dacă după 20 de minute după ce v-ați văzut prima dată îi șoptești în ureche că ai „limba ascuțită”, dacă ajungi cu ea la film la fel, la prima întâlnire (ceea ce e extraordinar de stupid), și îi arăți după ce scoate ăla biletele, portofelul tău gol spunându-i : „dar eu nu am bani la mine…”, dacă la 5 minute după ce iți dă numărul de telefon începi să o suni ca un disperat, dacă îi dai mesaje de 15 ori pe zi ca să-i arăți că ți “pasă”, etc..

Denumiri?

Păi cum naiba să vă mai numesc? Ce ați făcut până la vârsta asta? Așa se creeaza atracție în mintea voastră? Așa „agățați” voi femei? Toți o mai dăm naibii în bară, dar să faci asta cu o oarecare demnitate, contează. Înțeleg că nu ați avut prea multe tangențe cu femeile în copilărie, că nu aveți de unde să știți cum ar trebui să funcționeze „seducția”, înțeleg, e ok.

Dar al dracului, dacă vezi că nu merge o dată, de 2 ori, de 100 de ori, ia o carte în mână si citește despre asta. Ori deschide naibii telefonul și caută ceva pe google, informează-te. Deschide-ți puțin mintea aia și caută răspunsuri, soluții.
Învață. Evoluează. Că mai apoi, vă întrebați de ce nu vă răspund fetele la un simplu mesaj gen : „Bună, Simona.” Ei, oare de ce? Că, normal, mai are vreo 500 de conversații după care urmează „ke faki fromoasa :*:&:*:&:*^:%$%^:”.

Astfel, e logic să fie plictisită să mai arunce un salut politicos acolo și să vadă care e treaba, care tipi sunt ok și care nu. Evident că le e teamă și se gândesc de 10 ori înainte să mai iasă cu un bărbat care pare ok, când știu că existați și voi, psihopați fără scrupule, pe acolo pe undeva, poate chiar „undercover”.

Așadar, sper totuși să vă maturizați, să evoluați și să vă faceți timp să vedeți imaginea în ansamblu, din toate perspectivele, nu doar din a voastră. Așa, poate realizați că tot ce le provocați femeilor este scârbă și teamă, nu atracție, cum probabil v-ați dori.

În concluzie, deși mai am o sumedenie de exemple de la astfel de corcituri ale societății, o să mă opresc aici, o să-mi torn whiskey într-un pahar, o să-mi aprind o țigară și .. a chiar, uite o carte. Hm, cum ar fi să încep să o citesc?

                Mihai Țopa

It s good to be loved, but it s profound to be understood.

One Comment
  1. Nina

    Lupta sexelor…e seculară…însă ceea ce se intampla in societatea de azi, e o adevărată castrofa. Nu mai exista maniere , demnitate . Sunteti o generatie dominată de lipsa responsabilității si de incultură ( A nu se lua personal). Pe de alta parte si sărăcia are o mare contribuție la declinul societatii moderne. Toată lumea vrea sa se îmbogățească..si nu conteaza Cum.Fetele , renunta la valorile lor si se transforma in pitipoance ( pentru că e mai usor sa reușești asa) . Băieții se emasculeaza ( asta chiar nu am inteles-o) , pensati, epilati, manichiurati. Asa ca , draga Mihai…societatea e bolnavă, atat fetele cat si băieții si-au pierdut identitatea si indiferent de abordare ..ceva nu se pupă. Este o lume a internetului ( fara a se verifica sursele) , Este o lume a smecheriilor pe telefoane si calculatoare , Este o lume manipulată de mass media. Cărțile, teatrul, opera, baletul ….nu prea mai au loc în această societate moderna . Cineva cu 2 facultăți, nu stia care este destinatarul si care este expeditorul si unde trebuiesc scrise , altcineva mi-a spus că Kosovo este in Rusia iar altcineva ( tot cu diploma de facultate ) mi-a spus că nu stie ce e ala ” sinusoidal”. Iar tu vrei să vorbește despre o abordare corectă? Oricum , felicitări. Sper sa nu faci public mesajul meu.

Write a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.