Problema existențială a generațiilor – Înșelatul

lSe zice că oamenii înșală. Dar oare chiar așa e? Depinde. Depinde de ce înțelegi tu prin inșelat. Pentru femei, dacă e în relație cu tine și se culcă cu alta? Sau doar dacă pune și “sentimente”? Dacă are și altă relație? Dacă o iubește pe alta? Dacă doar vorbește cu alta? Dacă fute o curvă? E un subiect pe cât de sensibil, pe atât de relativ și în general, nu există o foarte mare concordanță între ceea ce se vorbește despre înșelat și ce se întâmplă de fapt când ești pus în situația respectivă.

Aș vrea să subliniez că, în general, este de asemenea o foarte mare diferență între  ceea ce îți spune o femeie că vrea și ceea ce își dorește de fapt. De asta, probabil nu de la femei vei primi cele mai bune sfaturi de seducție, cel puțin nu de la cele care nu  s-au axat pe acest domeniu în special. Dacă le întrebi ce vor de la bărbații cu care au de a face și stai să le asculți puțin, o să-ți spună ceva de genul : să nu inșele (vor începe cu asta), să nu mintă, să mă respecte, să-mi acorde atenție, complimente, flori, cadouri, să fie atent la detalii, să nu bea exagerat, să fie responsabil, să aibă încredere în el, să fie SINCER întotdeauna, să fie deschis cu mine, să mă protejeze, etc.. N-ai tu destui ani în viață să asculți până unde s-ar duce lista asta. Și eu vin și vă întreb. Really?

Apoi  zic. NU. Nu asta e ceea ce îți dorești de fapt. Tot ceea ce îți dorești de la bărbatul de care ești atrasă este să te facă să simți că ești a lui. Să te facă să te simți ca o regină. Pe locul 1. Prioritatea lui. Și astfel, dacă o face și simți asta, nici nu-ți imaginezi peste câte “obstacole” de care vorbeai mai devreme ai fi dispusă să treci. Te-a înșelat dar simți că doar pe tine te iubește? Da, vei fi supărată, enervată, dar culmea, s-ar putea să-l ierți și să treci peste. De ce? Pentru că te iubește și tu îl iubești. Și asta e cel mai important pentru tine.

Priorități

Într-un fel, dragostea este cel mai important factor pentru o femeie, într-o relație. (considerând că îl iubești, că există încă atracție). O iubești și o faci să simtă asta? N-o  s-o pierzi. Nu așa ușor, cel puțin. Acum, cel mai probabil, o să întrebi : păi și pentru bărbați nu tot dragostea e cea mai importantă într-o relație?? Răspunsul este NU. Cel puțin, ăsta ar trebui să fie. Da, evident, contează, este foarte importantă, dar nu, nu este cel mai important factor pentru un bărbat. Atunci care e, o să întrebi.

Sa i se gătească și să i se facă curățenie! :)) Glumesc.. Respectul. Citește de 3 ori cuvântul ăsta și întoarce-l pe toate părțile pentru că dacă înțelegi asta, nu vei mai pierde așa ușor bărbatul pe care îl iubești. Dacă întrebi de ce și unde e sensul, mă tem că va trebui să purtăm o conversație foarte lungă ca să-ți explic și nu-mi ajunge articolul ăsta. Dar, în câteva cuvinte, ăsta este “crudul” adevăr. Dacă înveți să respecți un bărbat, câștigi dragostea după care tânjești cu atâta ardoare mult mai ușor.

Diferența

Minunatul Zan Perrion explică foarte bine și de ce atunci când sunt înșelate, femeile  sunt supărate și mai apoi, cumva, pot trece peste, pe când bărbații sunt RĂNIȚI, și dacă ei înșiși se respectă, atunci vor pune capăt relației. Cel puțin, așa ar trebui. Pot să spun doar că asta nu are nici o legătură cu superioritatea / inferioritatea dintre sexe, deși ține foarte mult și de orgoliu, care se manifestă foarte diferit între bărbați și femei. Și ca să lămuresc și “problema” asta, sexul superior nu există. Cel puțin n-ar trebui. Femeile și bărbații sunt oameni. EGALI. Din toate punctele de vedere.

Asta însă, n-ar trebui să schimbe totuși menirea fiecăruia. Dacă tu vrei un bărbat adevărat lângă tine dar să-l și controlezi, să-l domini, să-i impui chestii, atunci îți recomand să-ți cumperi un câine sau să te mulțumești cu băieți. Doar că ai grijă, s-ar putea sa nu te mai simți femeie la un moment dat. Astfel, fii îndrumarea lui, fii femeia pe care se poate baza întotdeauna, fii cea care îl motivează și care îl apreciază și lasă-l să conducă. Fii femeie! Scopul tău e mai nobil decât orice.

Nu mă întind foarte mult aici, dar în final, vă recomand o carte. Existențială, dacă mă întrebați pe mine, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Așa că, pentru cei care își doresc să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, sexul opus și relaționarea dintre sexe, citiți “The Alabaster girl.” De Zan Perrion. Puteți să-mi mulțumiți mai târziu.

Seara faină!

Mihai Țopa

It s good to be loved, but it s profound to be understood.

Write a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.